Recreere, odihnă, studii într-un mediu poitorresc
la Gheorgheni, în Grădina Csíky.
Centrul de Studii Sfântul Benedict logó

Centrul de Studii
Sfântul Benedict

Banner frame

Practicum

Casa de Studii Sf. Benedict organizează anual programul de studii de practicanţi, cu ajutorul căruia în ultimii 16 ani peste 2000 de tineri transilvăneni şi-au fondat viitorul.

Acest program are următoarele facilităţi:

  • Învăţarea limbii germane;
  • Cunoaşterea technologiilor agricole moderne din străinătate;
  • Cunoaşterea de altfel de gospodărire, a unui alt fel de mentalităţi;
  • Dobândirea de experienţă în domeniile:
    1. Zootehniei,
      A culturii plantelor,
      A culturii legumelor şi fructelor,
      A gospodăririi ecologice.

Aceste posibilităţi sunt oferite tinerilor cu vârsta între 19-28 ani, pe aria lingvistică germană, după cum urmează:

  • băieţii pot lua parte la practică agricolă în Elveţia, pe o perioadă de 4-18 luni, sau
  • pot lucra ca practicanţi în Germania, zona bavareză, pe o perioadă de 6-12 luni.
  • pentru fetele tinere oferim o pregătire de gospodine pe perioadă de 4 luni în Elveţia sau 6 luni în Bavaria, sau
  • în cadrul programei "Au pair" pot avea şedere în Germania timp de un an prin organizaţiile romano-catolice din această ţară.

Condiţii: sănătos, constituţie corespuzătoare efectuării de munci fizice, fără antecedente penale, recomandare din partea bisericii şi permis de conducere.

Instruirea începe cu un curs intensiv de limbă germană, pe o perioadă de 8 săptămâni, în Casa de Studii Sfântul Benedict din Gheorgheni, efectuat de profesori din Germania.

În cursul programei asigurăm şi însuşirea unor cunoştinţe practice şi teoretice agricole.

Despre condiţiile de înscriere şi despre programă vă puteţi interesa:

  • Prin telefon: de luni până vineri, între orele 9-16, la numerele: 0266 364374, 0744 474986;
  • Personal: vineri, între orele 9-14, la Casa de Studii Sf. Benedict din Gheorgheni, Grădina Csíky.

Responsabil programă:

  • Kastal Laszló, Mobil: +40-741-131026
  • Baricz Aranka, Mobil: +40-744-474986
  • E-mail:

Caritas - programa de dezvoltare regională

CARITAS – DEZVOLTARE REGIONALĂ
CENTRUL DE RESURSE DE DEZVOLTARE REGIONALĂ – C.R.D.R.

Obiectivul nostru este îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei rurale legată de agricultura tradiţională.

Grupurile ţintă evidenţiate sunt: gospodarii, gospodinele, şomerii.

Serviciile noastre:

  • Consultanţă profesională:
    1. Acordare de ajutor şi consiliere profesională,
      Organizarea de forumuri şi expuneri profesionale,
      Organizarea de societate,
      Organizarea cluburilor de gospodari, facilitarea organizaţiilor gospodăreşti,
      Redactare şi urmărire de proiecte.

Responsabil de programă:

  • Köllő Tímea, Mobil: +40-735-735155
  • E-mail:

Formare profesională:

  • Cursurile curente:
    1. Formare de crescători de animale,
      Curs de limbă germană.
  • Alte cursuri planificate:
    1. Prelucrarea produselor din carne şi lapte,
      Formare de grădinari,
      Agroturism,
      Formare de gospodine.

Responsabil de programă:

  • Moni Gizella Aliz, Mobil: +40-735-735154
  • E-mail:
"Gospodarii nu sunt ultimii oameni
Ai zilei de ieri,
Ci sunt primii dintre oamenii
Zilei de mâine"

(Millendorfer)

Cariats Alba Iulia

  • Caritas – Dezvoltare Regională
  • Gheorgheni 535500
  • Str. Varga Katalin Nr. 3.
  • Telefon/Fax: +40-266-364726

Cuprins

Practicum
Caritas - programa de dezvoltare regională
Bottom logó
Site realizat şi hosting deColorWeb logo